Meciul dintre Steaua și Rapid a fost unul slab din punct de vedere al jocului, însă spre finalul partidei, nervii au cedat și jucătorii și-au împărțit mai mulți pumni după un conflict între Dani Coman și Andrei Prepeliță.
Mijlocașul Stelei a explicat că nu a vrut să-l lovească pe portarul Rapidului și a povestit cum au decurs lucrurile dintre cei doi după finalul partidei. Prepeliță a precizat că a primit și o palmă din partea lui Coman în fața tuturor celor prezenți în parcare.
„Nu mai puteam să mă opresc, eram în alunecare. În niciun caz nu am vrut să-l lovesc. Apoi, el mi-a dat cu genunchiul în piept, apoi a venit și Alexa și s-a creat acea învălmășeală. Cum să vreau să-l lovesc? După aceea ce s-a întâmplat cu amenințările… A venit în vestiar și am vorbit, l-am întrebat dacă se simte bine, după care ne-am întâlnit și în parcare la autocar, unde mi-a spus că mă bate dacă vede pe reluare că l-am lovit intenționat. Tot în parcare mi-a dat și o palmă de față cu toată lumea”, a spus Prepeliță la Sport.ro
Dani Coman spune că resimte dureri foarte mari la brațul în care a fost lovit de jucătorul stelist, despre care spune că a dat dovadă de lipsă de bun-simț și de respect în momentul în care l-a lovit deși avea mingea în mâini.
„Dacă nu aveam inspirația să ridic capul, puteați asista la o nouă tragedie în fotbal. Brațul meu este vânăt și umflat. El ar fi trebuit în momentul în care mingea era la mine în brațe, din bun-simț și din respect pentru un jucător care se luptă și el, să nu mai continue faza. Este vorba despre respect pentru un jucător de fotbal, mai ales că am avut grijă de el și când era copil și când a venit în București. Acum merg să fac un control la braț, pentru că durerile sunt foarte mari”, a spus Coman.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER